Oțelul a câștigat împotriva Timișoarei, scor 2-1, și așteaptă decizia TAS în ceea ce privește disputarea meciului cu Pandurii, câștigat în prima etapă cu 3-0 la masa verde, pentru a fi confirmați oficial drept noii campioni ai României.
Președintele Pandurilor, Marin Condescu, a precizat că nu are nicio informație despre decizia care va fi luată de TAS.
„Ultimul document trimis sâmbătă de TAS ne cere să trimitem traducerea unui articol din regulamentul LPF. Am ajuns într-o situație paradoxală, orice decizie a FRF sau LPF este atacată la TAS. Noi nu avem nicio hârtie care să arate că am câștiga acest proces.” a spus Marin Condescu la gsptv.
În ceea ce privește presupsa datorie către Inter Curtea de Argeș, Condescu a dezmințit această informație și a precizat că are dovezi pentru plățile efectuate.
„Nu avem niciun fel de datorie față de Inter Curtea de Argeș. Avem probe și dovezi că am achitat această datorie.” a mai spus COndescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER